Extracția dentară este intervenția prin care un dinte este scos din alveolă, locașul lui din os. Poate părea o rezolvare rapidă pentru o durere, dar un dinte scos nu se mai reface, așa că la extracție se ajunge abia după ce s-a verificat dacă dintele poate fi păstrat. Când este necesară, se face sub anestezie locală și, de cele mai multe ori, durează mai puțin decât se tem pacienții.
Ce este extracția dentară: simplă sau chirurgicală
Există două tipuri principale de extracție, iar alegerea depinde de poziția dintelui, de forma rădăcinilor și de starea osului:
- Extracția simplă se face la un dinte vizibil în gură, care poate fi desprins din os cu instrumente dedicate, fără tăierea gingiei. De multe ori nici nu este nevoie de fire de sutură.
- Extracția chirurgicală (cu alveotomie) este necesară când dintele este acoperit de gingie sau de os, când rădăcinile sunt curbe ori fragile sau când dintele s-a rupt la nivelul gingiei. Medicul face o mică incizie, îndepărtează o porțiune redusă din osul din jurul dintelui și, uneori, secționează dintele în fragmente, ca să poată fi scos cu mai puțină forță.
Când este recomandată extracția
Medicul încearcă întâi să păstreze dintele. O carie adâncă poate fi rezolvată adesea printr-un tratament de canal, iar un dinte mobil din cauza bolii parodontale (popular, „parodontoză”) se poate uneori stabiliza prin tratament parodontal. Extracția devine recomandată atunci când:
- dintele este distrus de carie până sub gingie și nu mai poate susține o reconstituire sau o coroană;
- a rămas doar un rest radicular — rădăcina unui dinte rupt, care poate întreține o infecție;
- rădăcina are o fisură verticală, care de regulă nu se poate trata;
- infecția de la vârful rădăcinii persistă, iar dintele nu mai poate fi salvat prin tratament de canal sau rezecție apicală;
- boala parodontală a distrus atât de mult os încât dintele este foarte mobil;
- un molar de minte produce inflamații repetate, carii sau afectează molarul vecin;
- dintele împiedică un alt tratament, de exemplu unul ortodontic sau o lucrare protetică.
Extracția molarului de minte, în funcție de poziția lui
Ultimii molari ies spre finalul adolescenței sau după 20 de ani și adesea nu mai au loc pe arcadă. Pot fi erupți (ieșiți complet), semi-incluși (ieșiți parțial) sau total incluși (rămași în os), iar poziția lor schimbă extracția și zilele de după:
| Poziția molarului | Ce presupune extracția | La ce să te aștepți după |
|---|---|---|
| Erupt | Extracție simplă, de obicei fără incizie | Disconfort ușor câteva zile |
| Semi-inclus | O mică incizie în gingie și, adesea, îndepărtarea unei porțiuni reduse de os | Umflătură moderată, cu maxim în zilele 2–3 |
| Total inclus | Extracție chirurgicală cu alveotomie, de multe ori cu secționarea dintelui | Umflătură și deschidere mai dificilă a gurii; recuperare de până la 1–2 săptămâni |
Dacă molarul de minte nu doare, nu se inflamează și se poate curăța bine, extracția „preventivă” nu este necesară: dintele rămâne pe loc și este verificat la controale. Când merită scos și când nu afli din articolul despre extracția molarului de minte.
Cum decurge extracția, pas cu pas
- Consultația și radiografia. Medicul examinează dintele și analizează radiografia. Pentru un molar de minte de jos ale cărui rădăcini par foarte apropiate de canalul nervului din mandibulă, poate recomanda și o tomografie CBCT.
- Anestezia locală. Zona este amorțită printr-o injecție. În timpul extracției simți presiune și mișcare; dacă apare o durere ascuțită, spune-i medicului, care poate completa anestezia. Despre amorțire și teama de dentist poți citi în articolul despre anestezia la dentist.
- Scoaterea dintelui. Dintele este desprins treptat din alveolă cu instrumente potrivite formei lui. La extracția chirurgicală se adaugă incizia, alveotomia și, la nevoie, secționarea dintelui.
- Oprirea sângerării. Alveola este verificată și curățată. Când e nevoie, se pune un burete hemostatic resorbabil, iar gingia se închide cu fire de sutură.
- Indicațiile pentru acasă. Pleci cu un tampon de tifon pe care îl ții mușcat ferm aproximativ 30–45 de minute și cu recomandări pentru primele zile. Firele care nu se resorb se scot la un control, de obicei după 7–10 zile.
Înainte de extracție: ce trebuie să știe medicul
Spune-i medicului dacă iei medicamente care subțiază sângele (anticoagulante sau antiagregante). Nu le întrerupe singur: în multe cazuri extracția se poate face fără oprirea lor, iar orice modificare se decide împreună cu medicul care ți le-a prescris. Contează și tratamentele pentru osteoporoză sau cele oncologice care acționează asupra osului, radioterapia în zona capului și a gâtului, diabetul, bolile de inimă, sarcina și alergiile. Dacă ți-e teamă, spune de la început: fiecare pas îți poate fi explicat înainte.
Recuperare și îngrijire după extracție
După o extracție simplă, cei mai mulți oameni revin la activitățile obișnuite chiar a doua zi. După un molar de minte inclus, umflătura și deschiderea mai dificilă a gurii ating de obicei maximul în a doua sau a treia zi, apoi scad treptat.
În primele zile, cheagul de sânge din alveolă protejează osul și pornește vindecarea. Ca să nu-l desprinzi:
- nu clăti energic și nu scuipa în prima zi;
- nu bea cu paiul și nu fuma, cel puțin 48–72 de ore;
- mănâncă moale și călduț, pe partea opusă;
- evită efortul fizic intens câteva zile.
Dacă durerea crește după a doua–a treia zi în loc să scadă, iradiază spre ureche și simți un gust neplăcut, poate fi vorba de alveolită, adică inflamația alveolei după pierderea cheagului. Ea se tratează în cabinet. Sună și dacă sângerarea nu se oprește după 30 de minute de presiune fermă cu tifon sau dacă apare febră. Dacă umflătura se extinde spre ochi sau gât ori înghiți sau respiri greu, sună la 112. Detalii în ghidul despre îngrijirea după extracția dentară.
După extracție: cum înlocuiești dintele
Odată scos dintele, osul din zonă începe să se retragă, cel mai mult în primele luni, iar dinții vecini se pot înclina spre spațiul liber. De aceea, când se scoate un dinte din zona zâmbetului sau un molar important pentru mestecat, planul de tratament include și înlocuirea lui: un implant dentar, o punte sau o proteză. Molarii de minte, în schimb, de obicei nu se înlocuiesc.
Dacă urmează un implant, medicul poate pune material de augmentare în alveolă chiar în ședința extracției, ca creasta să-și păstreze mai bine volumul — procedură descrisă pe pagina despre adiție osoasă. De cele mai multe ori, implantul se pune la câteva săptămâni sau luni după extracție; momentul potrivit depinde de infecție, de os și de zona din gură și se stabilește la consultație — variantele sunt explicate în ghidul despre etapele implantului după extracție.
De ce depinde costul
Costul unei extracții nu este același pentru orice dinte. Contează:
- tipul extracției — simplă sau chirurgicală, cu alveotomie;
- poziția molarului de minte: erupt, semi-inclus sau total inclus;
- numărul de rădăcini și dacă dintele s-a rupt sau a rămas doar un rest radicular;
- materialele folosite: sutură, burete hemostatic, eventual material de augmentare;
- investigațiile necesare, de exemplu o tomografie.
Costul exact îl primești în planul de tratament, după consultație, înainte de intervenție.